Identitate editorială · Revistă premium
Sistem editorial complet, de la identitate vizuală la șabloane de print și digital.

Provocare
BEYOND BORDERS este o revistă premium dedicată diasporei românești, liderilor de afaceri români și comunității diplomatice. Aveau nevoie de o identitate de brand suficient de sofisticată pentru o publicație high-end, dar care să rezoneze cu un public internațional, de afaceri și diplomatic.
Soluție
Am construit identitatea în jurul ideii de a depăși granițele, materializată în tagline-ul ,,Transcend borders, embrace the world.” Logotipul, o siglă bold, sans-serif, cu o marcă ,,BB” în oglindă care simbolizează conexiunea dincolo de frontiere, a fost gândit să funcționeze pe orice aplicație, de la coperta revistei la papetărie, semnalistică de eveniment și branding auto. Am definit o paletă de culori, roșu, albastru, portocaliu, completată de tonuri mai calde, potrivită atât pentru energie, cât și pentru rafinament.
Rezultat
BEYOND BORDERS a primit o identitate de brand coerentă și memorabilă, care reflectă angajamentul publicației față de conținut de calitate pentru un public exigent, de la coperta revistei până la prezența la evenimente și parteneriate precum re:patriot Summit.




